MENIU

Marine Le Pen, susținere totală pentru George Simion: "Alegerile au fost anulate cu binecuvântarea Comisiei Europene"

Marine Le Pen, susținere totală pentru George Simion / Foto: Profi Media

Lidera suveraniștilor francezi, Marine Le Pen, își exprimă sprijinul pentru George Simion, liderul AUR, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu peste 40% din voturi. Le Pen a acuzat Comisia Europeană că ar fi girat anularea alegerilor prezidențiale din România. Jurnalista Anca Alexandrescu a redistribuit și ea mesajul lui Le Pen.

„În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene. Vreau să-mi exprim aici sprijinul deplin și total pentru George Simion, care a ieșit pe primul loc în primul tur, duminica trecută, cu peste 40% din voturi!”, a transmis Marine Le Pen, lidera grupului Adunarea Națională din Parlamentul Franței.