George Simion: E timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
La dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai din 23 aprilie, George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a vorbit despre importanța unui dialog deschis în societatea românească, despre crizele cu care ne confruntăm și despre necesitatea revenirii la democrație. Cu această ocazie, liderul suveraniștilor a subliniat faptul că, indiferent de diferențele ideologice, "trebuie să ne înțelegem și să lucrăm împreună pentru binele țării".
"Am avut ocazia să particip ieri la o dezbatere importantă organizată de Universitatea Babeș-Bolyai, un loc simbolic al educației din România. Am mulțumit public pentru inițiativa acestui eveniment și am subliniat importanța ca universitățile din România să își asume un rol activ în construirea unei societăți mai bune.
De asemenea, am vorbit despre crizele suprapuse cu care ne confruntăm – de la criza constituțională, la criza demografică și la actuala relație complicată cu Statele Unite ale Americii. Am reafirmat că România are nevoie de un program de guvernare care să pună accent pe transparență, meritocrație și respectul față de cetățeni", a scris George Simion, într-o postare pe site-ul personal în care este inclus și un material VIDEO cu dezbaterea la care a participat.