MENIU

Zvonul detonat de Dragnea în PSD ca să-i sperie pe baroni înainte de şedinţa CEX

Surse din PSD citate de Hotnews spun că Liviu Dragnea joacă dur negocierile cu Mihai Tudose, ameninţând că va merge până la capăt în caz că Tudose nu va accepta să-i numească oamenii în guvern în locul celor care ar urma să fie schimbaţi din funcţie.

Informația că Tăriceanu ar urma să rupă coaliția în caz că Victor Ilie va fi schimbat din guvern ar fi răspândită tot de liderul PSD, care ar avea tot interesul să sperie baronii și partidul că riscă să piardă guvernarea din cauza lui Tudose pentru a-i întoarce împotriva lui.

Apelurile disperate ale baronilor și liderilor locali la încetarea ostilităților între Dragnea și Tudose trădează frica reală a acestora că ar putea pierde guvernarea. Cu toții știu că președintele Klaus Iohannis va avea toate motivele să refuze desemnarea celui de-al treilea premier de la PSD în caz Mihai Tudose va plecă din funcția de premier, demis sau prin demisie.

Baronii au intrat și ei în jocul negocierii interne. Vor fi chemați astăzi și mâine să-și anunțe sprijinul pentru o tabără sau altă, pentru Dragnea sau pentru Tudose. Ca de obicei, majoritate se vor decide, potrivit surselor HotNews.ro, în ultimul moment și vor promite sprijin ambelor tabere. Câțiva au dat semnale că înclină în favoarea lui Tudose: Adrian Tutuianu, Nicolae Badalau, oameni importanți din PSD. Inclusiv baronul de Olt, Paul Stănescu, ar fi schimbat tabăra. Premierul Mihai Tudose ar încerca să o convingă inclusiv pe Gabriela Firea, primarul Capitalei, să joace de partea să, garantându-i sprijin pentru preluarea partidului în caz că Dragnea va fi înlăturat.

Dacă premierul va reuși să o schimbe pe Sevil Shhaideh din funcția de ministru al dezvoltării, ministru-cheie care poate împarți discreționar baronilor banii din PNDL (programul național de dezvoltare locală), șansele de a atrage liderii de filiale de partea să cresc. 

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea cex psd Mihai Tudose