MENIU

Ziua sentinței în cazul fotbalistului mort pe teren - Doctorița din cazul Patrick Ekeng află astăzi pedeapsa definitivă

Patrik Ekeng

La aproape cinci ani de la moartea fotbalistului camerunez Patrick Ekeng, justiția dă astăzi verdictul definitiv în dosarul doctoriței acuzate că nu l-a resuscitat la timp pe tânărul sportiv. Ekeng a murit pe teren, pe stadionul Dinamo, pe 6 mai 2016. 

Doctorița, care nu a acționat la timp în cazul fotbalistului căzut inconștient pe teren, a fost condamnată de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare în primă instanță. Femeia, care era medic pe ambulanță, nu l-a resuscitat pe sportiv în drum spre spital.

Pe 5 februarie 2018, Elena Duţă a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Patrick Ekeng a murit pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă. Ekeng a primit îngrijiri pe gazon, iar apoi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar şapte minute. Martorii oculari au relatat că medicul Duţă de pe ambulanţă a intervenit foarte târziu.

 

Mai multe articole despre:
patrick ekeng sentinta