MENIU

Zi crucială în dosarul HEXI PHARMA: Curtea de Apel București urmează să dea astăzi sentința DEFINITIVĂ în dosarul care a răscolit lumea medicală

Cei mai mulți dintre morții de la Colectiv nu au pierit în club, ci în spitalele românești. La mulți dintre ei cauza morții stabilită de legiști a fost Sepsis, adică infecțiile nosocomiale luate în spital. Hexi Pharma era una dintre firmele care ar fi trebuit să asigure dezinfectanți de calitate și a fost trimisă în judecată în urma unui scandal imens. Curtea de Apel București urmează să dea astăzi sentința definitivă în dosarul care a răscolit lumea medicală.

La 5 ani de la tragedia din Colectiv, magistrații Curții de Apel pot da soluția în dosarul dezinfectanților diluați aflați în spitalele din țară înainte și după ce răniții din club au fost internați. Curtea de Apel București va lua azi, cel mai probabil, decizia definitivă în cazul firmei ce dilua dezinfectanții din spitale și a directorilor ei. Judecătoarele Lucreția Postelnicu și Iuliana Ciolcă au rămas în pronunțare în urmă cu mai bine de o lună și au amânat-o deja de două ori.

Pe 30 ianuarie 2019, directorul general Flori Dinu a fost condamnată, în primă instanță, la Tribunalul București, 3 ani de închisoare. Mihail Leva, directorul de producție, a primit 3 ani și 8 luni de închisoare. S.C. Hexi Pharma Co S.R.L. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii a 340 de infracţiuni de înşelăciune, dintre care 7 cu consecinţe deosebit de grave, a infracţiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

“În perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii, referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Patronul Dan Condrea a decedat pe 22 mai 2016, după ce a intrat cu mașina într-un copac, pe șoseaua care leagă Corbeanca de Buftea. Patronul Hexi Pharma a fost desfigurat în impact și a fost identificat ulterior după acte și după haine. La autopsie, medicii ar fi descoperit în organismul său și urme ale unui sedativ puternic.

 

Mai multe articole despre:
hexi pharma