MENIU

Zeci de medici de familie au protestat în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

Zeci de medici de familie au protestat în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

A fost scandal în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Marea supărare a medicilor de familie este că sistemul informatic nu merge.

Zeci de medici de familie au protestat azi în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate! Ei sunt nemulțumiți că de două săptămâni sistemul informatic nu funcționează sau merge cu întreruperi. Medicii nu pot elibera reţete şi nu pot valida serviciile medicale pe care le acordă pacienţilor. Reprezentanții CNAS spun însă că lucrează la rezolvarea problemelor tehnice. 

La începutul lunii a expirat contractul de mentenanță cu firma IT care se ocupa de administrarea sistemului. De atunci, nu a fost lansată nicio licitație pentru încheierea unui contract cu o altă firmă IT.

”Sunt medici care eliberează offline, dar o fac pe riscul lor. Pentru că se pomenesc  peste un timp că li se inpută acele sume și le plătesc din buzunarul lor. Noaptea, la ora 22, încercăm să validăm niște consultații pe care le-am făcut ziua ca să poți să iei amărâți ăia de 10 lei pe consultație”, a precizat Valentina Boboc, medic primar .

Medicii au aprins lumânări pe treptele CNAS ca să arate că sistemul informatic... a decedat.

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate promit că vor găsi o soluție. Mai nou, potrivit CNAS, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale se vor putea eliberea și în regim off-line.