MENIU

Vremea 5 ianuarie - Se schimbă radical temperaturile

Vremea

Vremea în data de 5 ianuarie este foarte capricioasă.

Pana la ora 8, in aceasta dimineata, suntem sub incidenta unui cod galben si portocaliu ce vizeaza ploi abundente, intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ și viscolite la altitudini de peste 1700 m.***

Astazi, vremea va fi în continuare calda, deşi valorile termice vor marca o scadere uşoara faţa de intervalul precedent. Vor fi înnorari şi va ploua pe arii relativ extinse în jumatatea de nord a ţarii, iar în restul teritoriului cerul va deveni, treptat, variabil şi ploi slabe vor mai fi pe alocuri în primele ore. In zona montana va continua sa ninga, dar în general slab cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificari la munte, dar temporar, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului, în special în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul şi sud-estul extrem.***

In Bucuresti, vremea se va menţine mai calda decât în mod obişnuit. Cerul va fi mai mult noros în prima parte a zilei, când, trecãtor, va ploua slab, apoi se va degaja treptat. Vântul va avea uşoare intensificãri dupã-amiaza (rafale în jur de 40 km/h), iar în restul intervalului va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 11 grade.***

La munte, vor fi înnorari, mai persistente pe parcursul zilei, când îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua sa ninga, dar în general slab cantitativ. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificari. Pe alocuri va fi ceaţa. Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, deşi vor marca o scadere faţa de intervalul precedent. 

Mai multe articole despre: