Vot majoritar dat în absență pentru șefia ANRE - Alexandru Stănescu, propus de PSD, a lipsit de la audierile din Parlament
Candidatul propus de PSD - Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, a fost deja „admis” pentru șefia Autorității Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE) în absență. Alexandru Stănescu nu s-a prezentat marți, la Parlament, la audierile programate în comisiile de specialitate.
Cristina Prună (USR) a declarat pentru G4Media că președintele de ședință, Bende Sandor (UDMR), a motivat absența lui Stănescu prin faptul că legea nu prevede în mod expres prezența candidaților la funcții de conducere în ANRE.
Propunerea PSD a trecut cu 28 de voturi pentru și 11 împotrivă – toate de la USR.
„În 10 minute s-a dat votul fără să îl intervievăm. O bătaie de joc la adresa românilor, deciziile comit de reglementare ANRE au impact asupra facturilor românilor și piața de energie, de miliarde de euro. În contextul actual cu creșteri de prețuri, faptul că trimitem un absolvent de mecanică agricolă nu o facă nici o diferență în viețile oamenilor”, a declarat Cristina Prună pentru aceeași publicație.
Ședința comună cu Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale ale Senatului a fost programată marți, de la ora 9.30, potrivit ordinii de zi a audierilor comisiilor.
Propunerea lui Alexandru Stănescu la ANRE, deși nu are experiență în domeniu, a fost făcută de PSD pentru că acesta nu a mai intrat în Parlament, în actuala legislație, potrivit președintelui partidului Marcel Ciolacu.
”Aceasta este propunerea noastră. Este un fost parlamentar, mi se pare că două mandate, a fost şi preşedinte de comisie. A fost şi la comisia de agricultură. A contat foarte mult că este unul dintre foştii parlamentari care nu au mai avut locuri pe listele de parlamentare”, a motivat Marcel CIolacu.
Alexandru Stănescu este inginer mecanic agricol, absolvent al Institutului Politehnic București, iar potrivit propriei pagini de Facebook se recomandă drept fermier. De altfel, în timpul mandatelor de parlamentar, Stănescu a făcut parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
În prezent, director al ANRE este tot un social-democrat, Dumitru Chiriță, numit în vremea lui Liviu Dragnea. Despre acesta s-a scris că nu are studii superioare în domeniul pe care-l gestionează, fiind electrician și absolvent al unei facultăți particule de drept.