MENIU

Volodimir Zelenski: Securitatea în Europa este imposibilă fără restaurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenskie susține, într-o înregistrare video, că scuritatea continentului european este imposibilă fără restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, în contextul în care Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu țara sa.

Reamintim că Peninsula ucraineană Crimeea a fost anexată în 2014 de Rusia, iar în Donbas, în estul Ucrainei, s-a declanşat din acelaşi an un război cu separatiştii proruşi care sunt susţinuţi militar şi financiar de Kremlin.

În contextul în care între occidentali şi Moscova continuă negocieri intense pentru a încerca să dezamorseze criza din jurul Ucrainei, fără rezultat tangibil pentru moment, Volodimir Zelenski a declarat că speră într-o „detensionare” a situaţiei.

„Sper că eforturile noastre comune, convorbirile noastre cu Federaţia Rusă vor duce la o detensionare la frontiera cu Ucraina şi la garanţii din partea Rusiei pentru pacea în Donbas”, a arătat oficialul, potrivit Agerpres.