MENIU

Virusul West Nile a mai făcut o victimă: O femeie din Sibiu a murit

West Nile

Virusul West Nile a mai făcut o victimă. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 73 de ani. Conform DSP Sibiu, simptomele au apărut la jumătatea lunii august. Pacienta a fost internată la ATI, însă, din păcate, nu a putut fi salvată.  

Pe 24 august a fost comunicat la DSP Sibiu rezultatul pozitiv pentru setul 1 de probe de laborator, au precizat autoritățile. Decesul femeii a fost anunțat astăzi.

Conform INSP, de la începutul perioadei de supraveghere a infecției cu virusul West Nile (06.06.2023) până la data de 30.08.2023 s-au înregistrat 28 cazuri confirmate de infecție cu virusul West Nile. 

În funcție de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecție cu virus West Nile au avut următoarea distribuție: Municipiul Bucuresti (7), Bacău (1), Bihor (1), Ilfov (3), Dolj (2), Ialomita (1), Iasi (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (1), Galati (3), Olt(2), Tulcea (2) si Vaslui (1). Un caz de infecție cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în Municipiul București cât și în județul Tulcea. Au fost înregistrate 4 decese în județele: Satu Mare (1), Ilfov (1), Dolj (1-caz probabil) si Prahova (1).

Veste proastă: țânţarul comun prezent în Europa a devenit rezistent la insecticide. Ce ne așteaptă
Deși, de obicei, sunt inofensive, înțepăturile de țânțari pot aduce cu ele boli grave, precum malaria, virusul West Nile și virusul Zika. Îngrijorarea este tot mai mare deoarece un studiu recent arată că insectele au devenit rezistente la insecticid.

Cercetarea a fost realizată de Institutul de Medicină Tropicală din Anvers (ITG), relatează agenţia Belga.

În această situație, va fi împiedicată lupta împotriva răspândirii febrei West Nile, potrivit centrului de cercetare. Rezistenţa la insecticide a fost dezvoltată de acest tip de ţânţar (Culex pipiens).

Mai multe articole despre:
West Nile