MENIU

Viorel Cataramă: Dreapta a guvernat în România atunci când a fost Victor Ponta la guvernare

Viorel Cataramă, prim-vicepreşedintele PNL, a fost prezent, vineri seară, la Realitatea TV, la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareş Bogdan. Acesta a vorbit despre guvernarea post-decembristă din România, susţinând faptul că în 27 de ani, România a fost guvernată numai de stânga, excepţia de la regulă fiind guvernarea lui Victor Ponta, pe care liberalul o consideră o guvernare de dreapta. 

Viorel Cataramă a susţinut în emisiunea moderată de Rareş Bogdan că guvernarea lui Victor Ponta poate fi catalogată ca fiind o guvernare de dreapta.

"România, fără întrerupere, a fost guvernată de stânga. CDR-ul nu a fost de dreapta niciun moment, a făcut aceeaşi treabă pe care a făcut-o şi PSD-ul. Ce pot să spun este că Victor Ponta a făcut o reducere a fiscalităţii în România şi atunci l-am apreciat şi-l apreciez. Pot să spun că dreapta a guvernat atunci când a fost Ponta la guvernare, deşi a fost un guvern de stânga. Pentru acea reducere a fiscalităţii.", a susţinut Cataramă.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai precizat că România investeşte prost banii şi că un stat are nevoie, înainte de toate, de bunăstare şi nu de prestigiu.

"La noi se sponsorizează echipe de fotbal, de baschet, de handbal cu sute de milioane de euro şi în loc să se facă străzi şi spitale, se duc acolo. Aţi văzut în Elveţia echipe de fotbal mari şi e cea mai bogată ţară din Europa. Ei dau banii în alte direcţii. Nadia Comăneci, Ilie Năstase au fost simboluri în timpul comunismului. Concret, cu ce au trăit românii mai bine, pentru că Nadia Comăneci a luat 10 la Montreal? Ce a câştigat România concret? Prestigiul nu ţine de foame. Viaţa noastră a fost la fel. Fiecare ţară are nevoie de simboluri, dar cu simboluri nu se face primăvară. Să ne îndreptăm privirea către Elveţia, ei dau banii în cu totul alte direcţii. Pentru elveţieni cu cântă imnul, dar au cel mai ridicat nivel de trai din Europa, pentru că banul este chibzuit.", a subliniat liberalul.

Cataramă a făcut o comparaţie între România şi alte state ale lumii, considerând că Statele Unite ale Americii sunt un adevărat etalon politic şi economic drept de urmat.

"Pentru mine etalonul şi politic şi economic sunt Statele Unite ale Americii. Acolo funcţionează corect şi asta s-a dezvoltat pe bazele ideologiei de dreapta. Aşa s-a dezvoltat America. Fără ajutoare sociale, fără intervenţia statului. Bine, că e foarte departe şi America este numărul 1 pentru mine. SUA sunt pentru mine etalon politic şi economic.

Noi am avut tendinţa să luăm ce e mai prost de la vecini, nu ce este mai bun. Dacă este vreun stat unde se dau ajutoare sociale mari, hai să luăm şi noi. Anglia este un etalon la fel de bun, are cu totul o altă legislaţie, Germania o înaltă tehnologie, pe care noi nu o avem. Eu au protecţie socială pentru că veniturile lor sunt foarte mari şi corupţie 0.", a susţinut acesta.