MENIU

Vinul roşu, pe lista preferinţelor românilor de sărbători. Câte milioane de litri de vin s-au vândut

Vinul a fost unul dintre produsele cheie de pe lista de cumpărături a românilor din luna decembrie, iar cifrele indică faptul că producătorii şi-au dublat vânzările faţă de luna anterioară. Vinul roşu, dar şi spumantul, au fost printre cele mai solicitate, cererea fiind şi de 3 ori mai mare faţă de alte perioade ale anului.

Conform specialiştilor, consumul total de vin pentru perioada sărbătorilor ajunge la 50 de milioane de litri în România. Dacă în restul anului, vinul alb se află în topul preferinţelor, în decembrie, cel roşu recuperează serios teren, fapt confirmat inclusiv de producători.

"În decembrie, am înregistrat o creştere cu 100% a cererii faţă de luna noiembrie, e cu siguranţă cea mai aglomerată perioadă a anului pentru noi. Vinul roşu, în special Bacanta Barrique Merlot, s-a vândut de 3 ori mai bine decât de obicei, la fel ca şi spumantul alb. Ca şi cereri, vinul roşu a fost preferat pentru masa de Crăciun, iar spumantul de Revelion", a declarat Livia Gîrboiu.

Patronatul Naţional al Viei şi Vinului a estimat pentru 2015 o producţie de 4 milioane de hectolitri, însă din punct de vedere calititativ, s-a înregistrat o creştere, situaţia explicată de Livia Gîrboiu. "Producţia a fost mai mică pe hectar, dar mai de calitate deoarece seceta este un lucru bun pentru noi. Via e obligată să ducă rădăcinile cât mai adânc pentru a găsi apă. La adâncime, găseşte nutrienţi, care ajută mult strugurii, şi de aceea aceste perioade sunt ideale în industria vinicolă. A fost un an ideal pentru vinurile roşii de colecţie", a adăugat reprezentantul companiei de vinuri.

Mai multe articole despre:
Sărbători vinuri vânzări