MENIU

VIDEO - Polițiști bătuți pe stradă, în Craiova - Incidente majore

Poliția

Un incident aparent banal în trafic a dus la tensiuni majore între sindicatul Europol al poliţiştilor şi Justiţie. Totul a pornit de la un şofer din Craiova, care a provocat, în urmă cu câteva zile, un adevărat scandal după ce doi poliţişti au încercat să-l oprească.

Bărbatul a fugit când a văzut semnalele acustice şi luminoase pornite. A fost prins abia dupa o urmărire ca-n filme. 

Incidentul a avut loc în cartierul craiovean Popoveni. La un moment dat, când a ajuns în dreptul unei case unde locuiau o serie de prieteni ai acestuia, bărbatul urmărit a ieşit din autoturism şi a încercat să sară gardul. A fost prins, dar în momentul în care cei doi poliţişti încercau să-l imobilizeze, unul dintre aceştia a fost lovit cu capul în faţă de şofer. Mai mult decât atât, la faţa locului au apărut zeci de persoane care au încercat să-l scape pe agresor din mâinile agenţilor.

Spiritele nu s-au liniştit nici în momentul în care au ajuns şi alte echipaje de Poliţie, chemate de urgenţă la intervenție. Poliţistul lovit a ajuns la spital, iar medicii au stabilit că are nevoie de 16 zile de îngrijiri medicale.

Întreaga poveste a fost făcută publică de sindicaliştii de la Europol. Sindicaliştii din Poliţie spun că lăsarea în libertate de către magistraţi a agresorilor de poliţişti este un semnal negativ către populaţie şi va duce la înmulţirea acestui gen de fapte violente. 

Mai multe articole despre:
incidente craiova politisti