MENIU

VIDEO Celebra cântăreață italiană Milva a murit, la 10 ani de la retragerea de pe scenă

Cântăreaţa italiană Milva, interpreta unor cunoscute şlagăre ale anilor 1960-1970, a murit la vârsta de 81 de ani.

 

Anunțul a fost făcut sâmbătă de fiica artistei pentru agenţia italiană de presă ANSA, relatează Agerpres.

Milva, pe numele real Maria Ilva Biolcati, cunoscută în Italia şi sub numele „La Rossa” datorită părului său roşcat, a decedat vineri la Milano.

„Milva a fost una dintre cele mai importante interprete ale cântecului italian”, a spus sâmbătă ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini.

S-a născut în 17 iulie 1939, mama sa fiind croitoreasă și tatăl spu pescar, în micul oraş italian Goro, de pe coasta Adriaticii. Artista a fost nevoită să-şi câştige existenţa de tânără pentru a-şi ajuta familia după ce tatăl ei a întâmpinat dificultăţi financiare. S-a mutat la Bologna, s-a înscris la o competiţie muzicală şi a început să ia cursuri de canto şi actorie.

Având timbrul vocii lui Marlene Dietrich, vorbind fluent germana, italiana, engleza şi franceza, a abordat o varietate de stiluri, care includ tango şi muzică pop. În 1960, ea a înregistrat primul său single "Milord", un etalon al celebrei cântăreţe Edith Piaf.

A înregistrat apoi zeci de albume şi a susţinut concerte făcând cu uşurinţă trecerea de la registrul pop la muzică clasică. A lansat numeroase albume în Franţa, Japonia, Coreea, Grecia, Spania şi America de Sud. A colaborat cu muzicieni europeni celebrii şi compozitori renumiţi, precum Ennio Morricone, în 1965, Francis Lai, în 1973, Mikis Theodorakis, în 1978 ("Was ich denke" fiind cel mai bine vândut album din Germania).

În 2010, şi-a anunţat finalul carierei. În cadrul unui interviu de televiziune din acelaşi an, a menţionat existenţa unor probleme de sănătate care o împiedică să mai cânte.