MENIU

VIDEO Alegeri cu scandal la PNL Timiș, au fost chemate forțele de ordine

Ședința cu scandal la PNL Timis

Au fost noi alegeri cu scandal la PNL Timișoara. Forțele de ordine au fost mobilizate în număr mare la intrarea în sală. Scandalul a pornit în momentul în care s-a aflat că regula pentru acces este aceea că participanții la conferința de alegeri să fie înregistrați și să primească o brațară pentru a putea să voteze. 

Algerile la PNL Timișoara au început sâmbătă dimineață, de la ora 10, însă certurile și scandalul nu au lipsit nici de această dată. Sunt doua tabere la PNL: cea a lui Raul Ambruș si Claudiu Chira și cea a lui Cosmin Tabără, cel din urma susținut de conducerea interimară a PNL Timiș.

Zeci de liberali susținători ai lui Amrbuș au forțat intrarea în sala de alegeri, potrivit tion.ro, pentru că NU apăreau pe convocatorul de alegeri, dar au venit să își susțină candidații. 

Pentru a putea avea acces în sala de conferinţe liberalii au trebuit să fie înregistraţi şi să-şi primească brăţările de acces într-una din parcările centrului comercial. Doar cei care au primit brăţări galbene pot intra să voteze, potrivit Press Alert.

17 candidaţi s-au înscris pentru funcţia de preşedinte, dar 15 s-au retras în favoarea favoriților Cosmin Tabără (aripa Cîțu) și Claudiu Chira (aripa Orban). Cel di urmă l-a acuzat pe președintele CJ Timiș, Alin Nica (președinte interimar al PNL Timiș) de tentativă de fraudare a alegerilor, după ce a tăiat de pe convocator 320 de membrii PNL care nu ar fi votat cu el, pe motiv că n-ar fi avut domiciliul în Timișoara. 

sursă video: tion.ro

Vineri, cu doar câteva ore înainte de noua rundă de alegeri a conducerii filialei Timișoara, un comunicat de presă al conducerii interimare, aflată de partea lui Florin Cîțu, a anunțat că Raul Ambruș – susținut de Ludovic Orban – nu va mai putea participa la confruntare.

Argumentul a fost că în Comisia de Onoare și Arbitraj a PNL Timiș s-a stabilit că Ambruș ar fi fost ”suspendat corect și statutar”.