MENIU

Victor Negrescu solicită ajutor pentru fermieri din partea Uniunii Europene: Trebuie să sprijinim modernizarea agriculturii

Victor Negrescu

La Strasbourg, eurodeputaţi din toate grupurile parlamentare au expus, miercuri, 17 ianuarie, într-o dezbatere, problemele cu care se confruntă fermierii din multe ţări ale blocului comunitar. Printre aceștia, a vorbit și Victor Negrescu.

Eurodeputatul român Victor Negrescu a cerut susținere din partea Uniunii Europene pentru fermieri:

"Fermierii din toată Europa și din țara mea, România, au nevoie de sprijinul Uniunii Europene.

Am solicitat Comisarului European pentru Agricultură, ca reprezentant al Grupului anti-european conservator, din care face parte în România, partidul AUR, să coboare din turnul de fildeș și să discute direct cu fermierii și cu oamenii care trăiesc în mediul rural.

Acesta poartă responsabilitatea prezentului eșec și nu trebuie să le mai impună lucruri fermierilor fără să discute cu ei.
Agricultură fără fermieri nu există! Am solicitat, în calitatea mea de responsabil pentru bugetul european, fonduri suplimentare pentru agricultură și pentru mediul rural. Am obținut zeci de milioane de euro, dar necesarul este mult mai mare. Din păcate, nu a existat sprijin suficient pentru acest domeniu!

Prin petiția #SateRomâneștiCuBaniEuropeni, recunoscută oficial de Parlamentul European, am expus încă din vara anului trecut doleanțele fermierilor din România. Una dintre cerințe era ca subvențiile primite să fie egale la nivel european.

Trebuie să sprijinim modernizarea agriculturii și să-i susținem mai mult pe tinerii fermieri și pe toți cei care trăiesc în mediul rural. Vrem o viață decentă pentru fermierii europeni!", a scris Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Mai multe articole despre:
Victor Negrescu uniunea europeana