MENIU

Vicepremierul Raluca Turcan: ”Pandemia ne-a arătat vulnerabilitățile sistemului. Investițiile în infrastructura spitalicească sunt vitale”

Raluca Turcan

Vicepremierul României - Raluca Turcan a organizat, marți, o nouă dezbatere în domeniul sanitar, dedicată managementului spitalicesc. Demitarul este de părere că investițiile făcute în infrastructura spitalicească sunt vitale.

”Managementul spitalelor trebuie să fie unul profesionist, bazat pe performanță și să aiba în centru pacientul.

Am organizat astăzi, împreună cu Nelu Tătaru, ministrul sănătății, a patra dezbatere în domeniul sanitar, dedicată managementului spitalicesc.

La discuții au participat consilierul prezidențial Diana Păun, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, manageri de spitale de stat și private, reprezentanți ai mediului academic și ai asociațiilor cadrelor medicale și ai pacienților.

”Demult așteptam o astfel de dezbatere” – așa au deschis discuțiile de astăzi invitații noștri, împreună cu care am identificat câteva criterii esențiale pentru un management eficient al spitalelor:
🔵 Transparență;
🔵 Profesionalism evaluat pe bază de criterii clare;
🔵 Pacienții pe primul loc prin servicii de calitate;
🔵 Respect pentru banul public.

Pandemia ne-a arătat vulnerabilitățile sistemului și ele trebuie evitate pe viitor. Sistemul medical are nevoie de o schimbare.
Finanțările spitalelor trebuie să fie corelate cu serviciile prestate și cu calitatea acestora, doar așa ne putem asigura că fiecare pacient va beneficia de servicii optime, indiferent la ce spital alege să se trateze în țară.

Investițiile făcute în infrastructura spitalicească sunt vitale, însă ele trebuie realizate după un plan clar, ținând cont de nevoile reale. Nu se pot cumpăra aparate medicale care stau degeaba. Iar atunci când construim spitale trebuie să ne gândim și dacă există medici.

Am adresat invitația partenerilor noștri de discuție, care au cu toții experiență și expertiză în domeniul managementului sanitar, să contribuie cu propunerile lor la proiectul de reconstrucție a sistemului de sănătate din România, pe care și l-a asumat acest Guvern”, a anunțat Raluca Turcan.

Mai multe articole despre:
raluca turcan