Vești bune pentru fanii sporturilor de iarnă. Domeniul schiabil Transalpina-Voineasa va fi deschis anul acesta și de Paşti
Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea schia anul acesta de Paşti, pe pârtiile de la Transalpina-Voineasa. Vor fi ultimele zile de schi din acest sezon, pârtiile urmând a fi deschise publicului, în fiecare zi, începând cu ora 9:00.
„Vineri, 3 aprilie, domeniul schiabil Transalpina - Voineasa se redeschide şi, odată cu această zi, începe numărătoarea inversă a finalului de sezon. Mai avem la dispoziţie 10 zile să ne bucurăm împreună pe pârtie şi să încheiem sezonul împreună”, anunţă, marţi după-amiză administratorii pârtiilor.
Potrivit lor, în zonă a nins ca în toiul iernii zilele trecute, aşa încât s-a depus un nou strat de zăpadă.
Între 3 şi 13 aprilie, pârtiile de la Voineasa vor fi deschise publicului începând cu ora 9:00 şi până la ora 16:30, cu excepţia zilei de sâmbătă, 4 aprlie, când programul va fi prelungit până la ora 17:00.