MENIU

Autostrada Soarelui, în reparații. Cum vor circula șoferii care vor să ajungă la vară pe litoral

Autostrada Soarelui, în reparații

Gropile de pe Autostrada Soarelui (A2) nu vor fi rezolvate până în toamnă, lucrările vor începe, cel mai devreme, în septembrie.

Traficul rutier spre Litoral nu va fi afectat în sezonul estival ca urmare a începerii lucrărilor de reparație la autostrada Soarelui, însă se va circula ca și până acum prin gropi.

Sectorul de autostradă Drajna-Lehliu nu va fi închis cel puțin până la 1 septembrie, potrivit unui comunicat de presă remis luni de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Precizările companiei de stat vin după ce presa a criticat compania pentru posibilitatea ca autostrada să fie închisă pe perioada sezonului estival.

"Sunt indignat şi consternat de ultimele informaţii eronate, chiar cu bună ştiinţă, vehiculate în spaţiul public prin care, din nou, este denigrată activitatea Companiei chiar de către instituţii ale statului. Am anuţat alocarea unor fonduri pentru reparaţiile atât de necesare la A2, reparaţii anulate şi anul trecut tot la presiunea organizaţiilor din turism, şi de asemenea am anunţat că aceste reparaţii vor fi executate în urma procedurii de achiziţie publică", a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.

Acest proces nu poate fi cuprins într-un calendar foarte exact, ţinând cont de momentul declanşării licitaţiilor, de numărul de ofertanţi, de numărul contestaţiilor, mai spune şeful CNADNR, potrivit digi24.ro.

Mai multe articole despre:
A2 autostrada A2