Vânzările Tesla în Europa, afectate de activitatea politică a lui Elon Musk. În ce țări s-au înregistrat cele mai mari scăderi
Vânzările companiei Tesla au scăzut brusc în principalele piețe de vehicule electrice din Europa din pricina activităților poltiice ale lui miliardarului controversat Elon Musk.
Vânzările companiei Tesla s-au prăbușit cu 59% în Germania, pe fondul unei reacții împotriva activismului politic al lui Elon Musk și a amestecului în politica regională, relatează Financial Times.
Analistul auto Matthias Schmidt a spus că unul dintre factorii din spatele scăderii vânzărilor Tesla în Germania ar putea fi faptul că consumatorii așteptau modelul Y modernizat, programat pentru prima jumătate a anului 2025. Cu toate acestea, alți experți au acuzat și o reacție împotriva implicării politice a lui Musk.
Intervenția lui Musk în viitoarele alegeri federale din Germania a contribuit probabil la acest rezultat. Un sondaj realizat la jumătatea lunii ianuarie a arătat că CEO-ul era văzut în mod nefavorabil și că intervențiile sale politice nu erau binevenite.
Musk a avut o intervenție fără precedent în politica germană înaintea alegerilor federale din 23 februarie, devenind cel mai puternic susținător al formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
De asemenea, Musk a atras critici aspre din partea cancelarului Olaf Scholz și a liderului creștin-democrat Friedrich Merz pentru că susține un partid care a cerut deportări în masă a migranților, care folosește lozinci din epoca nazistă și este parțial clasificat drept extremist de dreapta de către agenția de informații internă a Germaniei.
În Franța, vânzările Tesla au scăzut cu 63% în ianuarie, iar în Marea Britanie, înregistrările au scăzut cu 12%, în ianuarie.
Scăderi importante au fost înregistrate și în Suedia (-44%), Norvegia (-38%) și Olanda (-42%).