MENIU

Valeriu Steriu UNPR: Rezultatele de la locale vor conduce la o alianță cu PSD și în toamnă

Liderul UNPR, Valeriu Steriu, consideră că  rezultatele înregistrate la alegerile locale ar putea conduce la o alianță cu PSD și la alegerile parlamentare de la toamnă.

Steriu a spus că aşteaptă rezultatele din toată ţara, urmând ca în zilele următoare să discute cu conducerea social-democrată despre posibile majorităţi în consiliile locale şi cele judeţene.

„Suntem foarte încântați de succesul pe București al alianței. Acest succes al alianței PSD-UNPR continuă în țară, avem și la Craiova deja primar de municipiu pe o alianță preelectorală. Sunt și în alte locuri în țară astfel de rezultate bune”, a declarat liderul UNPR.

Steriu a precizat că în funcție de alianțele la nivel local se gândește la o eventuală colaborare cu PSD și la toamnă. „Vom analiza, acolo unde avem într-adevăr posiblitatea, și vom avea în multe județe, din semnalele pe care le avem, consilieri județeni cu care să putem forma majorități, tot în același fel, pentru a pregăti o alianță electorală înspre toamnă”, a precizat Steriu.