MENIU

Valeriu Gheorghiță, despre OMICRON: „Există peste 30 de mutații” - Ce categorie de persoane ar putea fi protejate de formele SEVERE

Valeriu Gheorghiță - președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19

Valeriu Gheorghiță - președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 spune că există peste 30 de mutații la nivelul proteinei Spike pe noua tulpină virală OMICRON.

„Ce știm în momentul de faţă este că aceasta este una din cele mai interesante variante de SARS-COV-2, în sensul în care există peste 30 de mutații la nivelul proteinei Spike, lucru nemaiîntâlnit pănă la acest moment. Avem atâtea mutații acumulate pe aceeași tulpină virală dintre care mai mult de jumătate sunt în zona critică a zonei Spike, exact în zona în care se leagă anticorpii neutralizanți, anticorpii care apar atât după vaccin cât şi după boala naturală.

Din acest punct de vedere sunt indicii importante ca această variantă virală ar reprezenta o variantă de escape, adică de scăpare se sub acțiunea neutralizantă a anticorpilor ceea ce reprezintă o problemă. Un al doilea indiciu este legat de contagiozitate. În momentul în care în Africa de Sud s-a înregistrat o creștere importantă a numărului de cazuri Africa de Sud tocmai ieșea din valul 4 generat de varianta Delta. (...)

Din datele preliminare, se pare că are aceasta capacitate de a reinfecta persoanele care au trecut prin infecție SARS-COV-2 anterior, precum şi de a genera cazuri de infecții la persoane cu schemă completă. Dar trebuie să ținem cont de un aspect. Persoanele care au istoric de trecere prin boală sau care au fost vaccinate sunt mult mai bine protejate în faţa formelor severe. Este puţin probabil ca la aceste persoane această variantă să genereze cazuri severe de boală. Noi estimăm că se va menține protecţia faţă de formele severe, chiar dacă nu vom avea o protecţie ridicată faţă de infecţie”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță, luni seara, la un post TV.

Mai multe articole despre:
valeriu gheorghita varianta covid tulpina omicron