MENIU

Vâlcov: Când vom avea un consens, vom considera reducerea TVA la produsele lactate

<p>V&acirc;lcov: C&acirc;nd vom avea un consens, vom considera reducerea TVA la produsele lactate</p>

Ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că reducere TVA la 9% pentru lapte și produsele lactate va fi luată, în considerare, după ce fermierii și producătorii vor ajunge la un consens, potrivit Agerpres. 

"Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului Fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru. Au susținut producătorii un lucru și fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. Există mai multe posibilități și, în următoarea prezentare a Codului, dar și în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent', a explicat Vâlcov.

Întrebat care va fi impactul bugetar dacă TVA se va reduce și în cazul laptelui, ministrul Finanțelor a precizat că acesta nu va fi unul foarte mare.

"Impactul bugetar nu este foarte mare, dar nu vrem să creăm în piață aceste dezechilibre și contre între diferiți actori. În momentul în care vom avea un consens, așa cum am avut la carne și celelalte produse, vom lua în considerare această propunere. Până atunci, nu ar fi corect să facem acest lucru", a subliniat șeful de la Finanțe.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, aflat în dezbatere publică, cota standard de TVA urmează să scadă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, pentru carne, legume, pește și fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%. Pe de altă parte, accizele la carburanți vor fi reduse, iar accizele la cafea, bijuterii, arme de vânătoare și muniția aferentă, vehiculele cu o capacitate a motorului mai mare de 3.000 de centimetri cubi, iahturi și motoare de barcă vor fi eliminate.

Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a transmis, joi, o scrisoare către ministerele Finanțelor și Agriculturii, dar și la Parlament, în care solicită reducerea TVA la 9% și la lapte și produse lactate, considerând discriminatorie scăderea taxei doar pentru unele alimente.


Mai multe pe Agerpres.