MENIU

Vacanța mare este mai scurtă cu 2 săptămâni. Schimbare care dă peste cap planurile hotelierilor de pe litoral

Vacanța mare este mai...mică și dă planurile hotelierilor peste cap. Foto/Profimedia

Școala ar putea strica planurile hotelierilor de pe litoral. Anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, îi sperie pe proprietarii de hoteluri și restaurante de la malul mării. Dacă elevii se vor întoarce cu două săptămâni mai devreme la cursuri, s-ar suprapune cu programul „Litoralul pentru toți”, atunci când un sejur este mult mai ieftin. 

Operatorii de pe litoral susțin că vor fi grav afectați dacă anul școlar începe pe 5 septembrie. Aceștia susțin că în perioada respectivă, multe familii își fac concediile la mare.

„Există o clasă de oameni care ar putea să vină, sunt și familii care vin, tocmai pentru că sunt tarifele mai mici. Încă o dată, cu această decizie, nu vor fi implementate pachetele respective, deci trebuie găsite alte soluții”, spune Roberto Tortora, manager terasă

Prețurile mai mici și vremea bună aduceau turiștii pe litoral și în septembrie, iar hotelurile și pensiunile erau ocupate aproape în totalitate.

„Luna septembrie este o luna foarte cautata, cu atat mai mult cu cat vremea ... cred ca se regaseste pe tot litoralul romanesc”, spune Cristiana Belu.

Ministrul Sorin Câmpeanu a declarat că această modificare este necesară. Acesta susține că avem printre cele mai scurte durate ale anului școlar, iar asta ne-ar aduce mai aproape de media europeană.