MENIU

Urmărire ca-n filme în Iași după ce un bărbat a fugit de la accidentul pe care l-a provocat - S-au tras focuri de armă

Politia

Urmărire ca în filme în județul Iași. Un bărbat este căutat de zeci de polițiști și câini de urmă după ce a provocat un accident și a fugit de la fața locului. Potrivit unor surse, ar fi vorba de un cetățean moldovean dat în urmărire națională. Agenții nu l-au putut opri nici cu focuri de avertisment. 

Bărbatul a gonit cu poliția pe urmele sale după, ce inițial, a tras pe dreapta la semnalele agenților de la rutieră. Însă a accelerat imediat ce polițistul a coborât să îl verifice. Scenele desprinse parcă din filmele de acțiune au avut loc în comuna Lețcani, iar mașina nu este înmatriculată. Bărbatul nu s-a oprit nici după accidentul pe care l-a provocat în timp ce fugea de oamenii legii. El a coborât din mașină și a fugit în câmp. 

„La data de 07 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Serviciului Rutier Iași au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui auto, care se deplasa dinspre Podu Iloaiei către Lețcani.

Polițiștii aflați în trafic tocmai verificaseră autoturismul în bazele de date, stabilind că acesta nu ar fi înmatriculat în circulație. Inițial, șoferul a tras pe dreapta, iar apoi a demarat în trombă.

Polițiștii rutieri au pornit în urmărirea autoturismului, care la ieșirea din localitatea Lețcani a acroșat un alt auto, iar șoferul a coborât și a fugit.

Pentru oprirea conducătorului auto, pe parcursul urmăririi au fost trase două focuri de armă în plan vertical.

Se efectuează căutări și verificări în vederea depistării și identificării conducătorului auto, în acest sens fiind folosit și câinele de urmă.

Autoturismul a fost ridicat de polițiști în vederea continuării verificărilor.

În urma tamponării cu celălalt autoturism, nu au rezultat victime omenești”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Mai multe articole despre:
Politia