MENIU

Unul dintre cei mai puternici susținători ai referendumului: Miza este independența față de UE

Marian Munteanu, fostul lider al studenților în 1990 și retras de PNL din cursa pentru Primăria București în 2016 după ce societatea civilă a dezvăluit simpatiile sale legionaroide, a fost invitat de Antena 3 luni seară în prime-time, unde a dezvoltat teza independenței față de UE, plecând de la tema referendumului.

”România e un stat suveran. Aceste chestiuni țin de dreptul suveran al poporului român. Decizia care se va lua la finalul acestei săptămâni este o declarație de independență. Dincolo de conotațiile sale culturale, religioase, politice, pentru că referendumul este dincolo de orice entitate care se asociază sau se implică în această dezbatere, și chiar dincolo de culte religioase, este vorba de națiunea română și de poporul român Care este pentru prima dată în istoria sa pe punctul de a se pronunța, printr-un referendum efectiv democratic, cu privire la o instituție fundamentală a civilizației. Deci aceasta este miza”, a spus Munteanu, potrivit G4Media.ro.

De altfel, Marian Munteanu este un apropiat al Coaliției pentru Familie și al președintelui acesteia, Mihai Gheorghiu. Munteanu a militat permanent pentru referendumul pentru familie și pentru valorile promovate de CpF

În aceeași emisiune la Antena 3, Liviu Dragnea a spus prin telefon că nu vrea să stea ”ghiocel” în fața UE.

Ulterior, Munteanu a revenit, pe Facebook, pentru a completa declarația.

”Propagandiștii nu mai știu ce să inventeze. Cică că aș fi cerut.... ieșirea României din UE (!?!).
Dragi postaci, UE e o asociere a unor state SUVERANE și INDEPENDENTE.
Optiunea de la referendum pentru definirea corectă a căsătoriei este o Declarație de independență față de cercurile globaliste care doresc să ne impună agenda lor neo-marxistă.
Noi vom proceda exact așa cum au procedat și alte 14 state membre UE, stabilind în Constituție dimensiunea firească a instituției căsătoriei”, a scris Munteanu.

Mai multe articole despre:
UE PNL independenţă Marian Munteanu