MENIU

Un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat în judeţul Buzău

Un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat în judeţul Buzău / Foto: adevarul.ro

Un TIR încărcat cu 24 de tone de azotat de amoniu care circula, vineri, de pe DN 1B Buzău-Ploiești, a ieșit de pe carosabil în dreptul localității buzoiene Vintileanca și s-a înclinat pe partea dreaptă.

Potrivit primelor informații, TIR-ul venea din Bulgaria și se îndrepta către o societate comercială de pe raza localitații Vintileanca.

Pompierii au înlăturat riscul producerii unei explozii a TIR-ului încărcat cu azotat de amoniu. Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu, a declarat, pentru AGERPRES, că sacii cu azotat de amoniu au fost mutați din TIR în remorcile societății beneficiare.

'A existat un risc real de explozie, căci în condițiile în care TIR-ul s-a înclinat pe partea dreaptă oricând se putea sparge rezervorul de carburant și se putea produce o explozie', a mai declarat sursa citată.

Circulația pe DN 1B a fost redeschisă după aproape o oră, a declarat inspectorul Amalia Călugăru, de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Pe 24 mai 2004, un TIR încărcat cu azotat de amoniu a explodat la Mihăilești, 18 persoane au murit, iar 13 au fost grav rănite.

Mai multe articole despre:
tir azotat de amoniu