MENIU

Un sexolog explică ce se întâmplă dacă faci sex prea rar sau deloc. Consecințele sunt grave

Consecințele abstinenței sexuale pot fi extrem de serioase pentru corpul tău, au descoperit cercetătorii. Și nu doar asupra corpului, ci și a minții, scrie doctorulzilei.ro.

Deşi subiectul poate fi unul neplăcut pentru cele mai multe femei, este bine de ştiut că lipsa activităţii sexuale pentru o perioadă îndelungată se poate lăsa cu urmări: mâncărime şi chiar arsuri în zona intimă. Iată ce spune sexologul englez Louise Mazanti şi care sunt complicaţiile care se pot produce în corpul unei femei.

Atrofia vaginală, aşa cum se numeşte în termeni medicali, este o afecțiune comună, dar tratabilă, care determină slăbirea peretelui vaginal.Şi, deși poate fi o problemă pentru femeile de orice vârstă, este mai probabil să afecteze femeile care trec sau au trecut la/prin perioada menopauzei.

Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că organismul produce mai puțin estrogen decât în mod normal, ceea ce are un impact asupra modului în care se comportă peretele vaginal. Vaginală atrofie poate apărea, de asemenea, la femeile care au fost tratate de cancer, în special la cele care au avut tratament hormonal pentru cancerul de sân, potrivit Clinicii Mayo, potrivit thesun.co.uk. Simptomele frecvente: arsuri, mâncărime, dificultăți la pipi și durere în timpul sexului.

Mai exact, atrofia vaginală determină ca pereții vaginului să devină subțiri și uscați. Creşterea fluxului sanguin ajută la menţinerea unui ţesut bine irigat cu sânge şi oxigeneaza vaginul, ceea ce micşoreaza şansele ca acesta să devină inflamat, subţiat sau uscat.

Louise Mazanti, terapeut sexolog londonez spunea: „Este foarte important da avem o viata sexuala sanatoasa cu un partener sau cu noi insine. Oamenii spun foarte des: nu am o viaţă sexuală pentru că nu am un partener. Uitaţi de asta, puteţi avea o ralaţie sexuală cu voi înşivă!”

Potrivit celor afirmate de Mazanti, daca celulele nu sunt suficient de oxigenate, acest lucru poate determina inflamarea care poate conduce la probleme precum atrofia vaginala. Mai exact, acumulările de toxine pot stopa ajungerea nutrienţilor vitali spre celule, lasând ţesutul usor slăbit sau subţiat.

Mazanti a adăugat că pierderea abilității de a face sex nu este doar o problemă fizică, ci poate avea efecte serioase şi asupra sănătății mintale a unei persoane. Ea a adăugat: „Când abilitatea ta de a face sex și dorința ta de a face sex scad, se schimbă masiv şi identitatea unei persoane”. Potrivit sursei citate, acest lucru poate provoca „depresie și o criză de identitate și o analiză profundă a naturii existențiale”.

În funcție de cât de gravă este această afecțiune, este posibil să vă confrunţaţi cu o paletă de simptome: uscăciune, senzație de arsură, mâncărime, infecţii ale tractului urinar, incontinenţă, sângerare ușoară după sex, disconfort in timpul sexului, uscăciune în timpul sexului, scurtarea sau strângerea vaginului.

Mai multe articole despre:
sex cuplu