MENIU

Un român milionar în euro după ce a câştigat la loto a ajuns la închisoare. Motivul

De-a dreptul incredibil: unul dintre cei mai norocoşi ieşeni din ultimul deceniu, bărbatul care, acum câţiva ani, câştiga 3,8 milioane de euro la Loto 6/49, este investigat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mihai Cazacu a fost reţinut alaltăieri pentru 24 de ore de procurorii de la Crimă Organizată, însă eliberat de judecători, fiind cercetat sub control judiciar. Pentru Cazacu, câştigul la Loto a fost mai degrabă un blestem. A făcut tot felul de afaceri păguboase şi, colac peste pupăză, a mai fost şi condamnat în dosar, scrie Ziarul de Iaşi. 

Dosarele penale se ţin scai de un ieşean devenit milionar în euro după ce a câştigat la Loto 6/49. Mihai Cazacu a nimerit cele şase noroase în 2008, atunci când în conturi i-au intrat 3,8 milioane de euro. De atunci, a avut parte numai de belele. A pierdut o mare parte din sumă în urma unor investiţii neinspirate, a fost condamnat pentru o bătaie cu interlopi, cercetat pentru evaziune fiscală şi conducere cu alcoolemie, a fost bătut din cauza unore presupuse datorii.

Cireaşa de pe tort a venit la finele săptămânii trecute, când la uşa lui Mihai Cazacu au venit procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiu­ni­lor de Crimă Organizată şi Tero­rism (DIICOT) Iaşi. Noro­cosul de la Loto a fost săltat de jandarmi şi dus la audieri, unde a aflat că este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mihai Cazacu, alături de fratele său Petrică, dar şi de un anume Dumitru Codre, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore. Cei trei au fost prezentaţi şi Tri­bunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă, judecătorii stabilind să fie cercetaţi sub control judiciar.

Potrivit unor informaţii, ancheta din acest caz este foarte complexă, vizate fiind şi mai multe persoane de etnie romă care au fost de acord să intre în reţeaua de evaziune fiscală.
La finele săptămânii trecute, poliţişti de la Satu Mare, Bacău, Braşov şi Buzău, coordonaţi de DIICOT, au efectuat 22 de per­cheziţii domiciliare la persoanele bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mai multe articole despre:
0 închisoare milionar mihai cazacu