MENIU

Un robot a pătruns în camera secretă din piramida lui Keops. Ce se afla acolo

Considerat a fi mormantul gigantic construit in cinstea faraonului Keops, cunoscut si sub numele de Khufu, marea piramida de la Giza din Egipt a fost terminata in jurul anului 2.560 i.Hr, scrie ziare.com.

Acum, un robot a reusit sa patrunda si sa surprinda primele imagini din interiorul camerei secrete, pe care nu a mai vazut-o nimeni de peste 4.500 de ani.

Marea Piramida este singurul monument ramas din cele sapte minuni ale lumii antice, potrivit Science Alert.

Cand a fost construita piramida a avut 146,5 metri, iar astazi ea masoara 138,8 metri. Exista trei camere cunoscute in Marea Piramida - camera de la baza pe care se sprijina restul structurii, in timp ce alte doua camere superioare sunt asa-numitele camere ale regelui si ale reginei.

De la peretii de nord si de sud ai camerei reginei exista doua tuneluri, de aproximativ 20 pe 20 centimetri, care sunt blocate de niste usi de piatra. Nimeni nu stie ce destinatie au avut initial aceste tuneluri, dar o teorie sustine ca ele conduceau la camera secreta.

Cercetatorii au incercat de mai multe ori sa trimita mici roboti in Marea Piramida pentru a rezolva misterul. In 1993, un robot a parcurs cei 63 de metri prin tunelul din sud si a dat peste o pereche de usi prevazuta cu piese de metal.

Acest lucru a fost destul de ciudat deoarece metalul nu a fost descoperit in nicio alta parte din Marea Piramida. Sa fie manerele usilor? Sau o cheie?

Dupa un deceniu, un alt robot a patruns in tunel si a gasit o mica incapere goala, ciudata, care se termina cu un bloc mare de piatra.

Citeşte mai mult pe ziare.com.

Mai multe articole despre:
robot piramidă keops camera secreta