MENIU

Un raport preliminar cu privire la explozia de la combinatul Azomureş, făcut public ASTĂZI. Bode: "Salvatorii au acţionat impecabil"

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne

Un raport preliminar întocmit de o echipă de specialişti care s-a deplasat în noaptea exploziei de la combinatul Azomureș va fi făcut public, anunță ministrul de Interne, Lucian Bode, care precizează că în perioada următoare să fie demarat un control tematic la toate instalaţiile industriale din ţară cu risc.

"Acest raport preliminar va fi asumat de către IGSU, Agenţia de Mediu, respectiv Garda de Mediu. Aşteptăm un raport separat din partea ISCIR. Aşa cum a anunţat ministrul Mediului, vom organiza un control tematic pe tot ce înseamnă instalaţii cu risc, acele instalaţii SEVESO. Vom primi de la Ministerul Mediului o solicitare pentru a nominaliza specialişti în această comisie, vom întocmi o listă cu toate obiectivele care au în componenţă instalaţii cu risc şi vom realiza un control în cel mai scurt timp posibil", a declarat, astăzi, Lucian Bode, într-o declarație de presă susținută la sediul MAI.

Ministrul susține că salvatorii au acţionat "impecabil" în cazul exploziei de la Azomureş.

"Întâmplarea face ca, la momentul producerii acelei explozii, în jurul orei 1,00, am discutat cu şeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, care în mai puţin de 30 de minute a fost la centrul de comandă de la MAI. În mai puţin de o oră, elicopterul a fost pregătit să se deplaseze cu şeful DSU, cu ministrul sau cu specialişti din IGSU la Târgu Mureş. De asemenea, în mai puţin de o oră, toate instituţiile responsabile, Garda de Mediu, Agenţia de Mediu din Târgu Mureş, prefectul, au fost prezente la faţa locului", a spus ministrul.

O explozie urmată de incendiu s-a produs, marţi noaptea, la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş. În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului.

Potrivit ISU Mureş, explozia s-a produs în jurul orei 01,00. Au intervenit pompierii militari de la ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul operatorului economic. Incendiul a fost lichidat la ora 2:45.

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a suferit o fractură de membru superior.

Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), concentraţia de amoniac înregistrată în Târgu Mureş prezenta valori mult sub limita admisă, în intervalul orar 1:00 - 7:00. Ministrul Tánczos Barna a demarat un control comun pentru a vedea dacă sunt și alte instalații în țară care prezintă riscuri.