MENIU

Un prezentator TV foarte cunoscut a suferit arsuri grave pe față și corp - A fost nevoie de grefe de piele pentru răni

Spital

Jay Leno, celebrul prezentator al televiziunii americane, a primit grefe de piele pentru a-i trata rănile grave de pe faţă şi mâini ca urmare a exploziei la una dintre maşinile sale, a declarat miercuri medicul său. 

Fostul prezentator al emisiunii "Tonight Show" va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale săptămâna aceasta. 

Este în continuare internat într-un spital din Los Angeles, după cea a suferit arsuri de gradul II şi poate III în timp ce duminică unul dintre vehiculele sale a luat foc în garajul privat. 

"Mă aştept să se refacă complet", a declarat doctorul Peter Grossman, care a spus că starea umoristului în vârstă de 72 de ani este "bună". 

"În acest moment, este dificil să prezic în ce stare va ieşi din această situaţie", a precizat medicul. 

Colecţionar de maşini, Jay Leno se afla sub unul dintre vehiculele sale când s-a produs accidentul, din cauza unei scurgeri de carburant care s-a inflamat. 

Colecţia sa, care cuprinde maşini şi motociclete vintage rare, ar valora zece milioane de dolari. 

Potrivit lui Peter Grossman, Jay Leno îşi păstrează umorul: "Este Jay Leno. Se plimbă şi face glume", a declarat medicul. 

"Pot să vă spun că este incredibil de amabil cu personalul nostru de asistenţă medicală... El a fost recunoscător tuturor celor de aici şi este un pacient ideal care înţelege gravitatea rănilor sale”.

Prezentatorul a preluat popularul "Tonight Show" în 1992 de la Johnny Carson, o legendă a talk-show-urilor americane.

Era cunoscut în special pentru monologurile sale introductive în care îşi tachina oaspeţii, fie că erau persoane politice sau celebrităţi.

Jay Leno a fost gazda emisiunii timp de 22 de ani, înainte de a fi înlocuit de comediantul Jimmy Fallon în 2014.

Mai multe articole despre:
jay leno tv