MENIU

Un polițist din Teleorman este cercetat după ce a vândut colegilor cătușe cu 50 de lei

Un agent de la IPJ Teleorman este cercetat pentru că a vândut cătuşe poliţiştilor. Plângerea a fost făcută publică pe pagina de Facebook a sindicatului Diamantul, unde o persoană s-a plâns că la IPJ Teleorman cătuşele au fost vândute, în loc să fie date gratuit.

”Se pare că IPJ Teleorman a ajuns SRL, au cătuşe de vânzare. Primit in privat: Azi, noua promoţie a fost chemată să primească materialele din dotare. Au primit pistol, au primit baston, au primit spray, iar când au ajuns la cătuşe....nu aveau pe stoc, dar cine vrea, poate cumpăra cu 50 lei, de la ei, de la IPJ, că de vânzare aveau”, se arată în postarea de pe reţeaua de sociliazare.

Imediat după apariţia informaţiei în spaţiul public, reprezentanţii IPJ Teleorman au început cercetările cu privire la activităţile comerciale desfăşurate de gestionarul instituţiei. În prezent, acesta este cercetat pentru a se constata în ce măsură acţiunea lui a fost o abatere disciplinară.

Mai multe articole despre: