MENIU

Un pod s-a prăbușit peste mașinile de pe o autostradă – 2 morți și 6 răniți – FOTO

Pod prăbușit peste mașinile de pe o autostradă / Foto: Profi Media

Un pod s-a prăbușit peste mașinile de pe o autostradă din districtul Muang, în Thailanda. Două persoane au murit și mai multe au fost rănite.

O grindă uriașă din beton, de aproximativ 10 metri lungime, care cântărește aproximativ 5 tone, s-a desprins din pod și a căzut peste trei vehicule care treceau pe sub pasaj în acel moment. Podul fusese închis pentru lucrări de reparație.

Grinda s-a prăbușit peste un autoturism și parțial pe alte două vehicule.

O femeie aflată pe scaunul din dreapta față a autoturismului a fost zdrobită și ucisă. Șoferul a fost rănit grav și a fost scos din mașină de martorii.

Cinci persoane aflate într-unul din cele 2 vehicule au fost rănite. De asemenea, a murit și unul din muncitorii care efectuau reparațiile la pod.