MENIU

Un nou proiect al legii redevenţelor. Cum vor fi taxate companiile petroliere

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat că va lansa în dezbatere publică un nou proiect de lege privind redevenţelea, aceasta urmând să ajungă în Parlament la toamnă.

În februarie, Anca Dragu anunţat că Guvernul pregăteşte legea pentru redevenţe la petrol şi gaze, precizând atunci că proiectul urmează să fie gata în săptămânile următoare.

Pentru anul curent, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a anunţat că va încasa 1,5 miliarde de lei din redevenţele petroliere şi miniere în acest an. Suma încasată este mai mare cu 15% faţă de încasările din 2015, care s-au ridicat la 1,3 miliarde de lei.

De asemenea, în luna aprilie, ministrul Economiei spunea că vom avea, în viitorul apropiat, un nou proiect de lege privind redevențele petroliere, care ar trebui să se aplice începând cu 2017.

istemul de impozitare în domeniul explorării resurselor naturale ale ţării trebuia schimbat încă de pe vremea când era Victor Ponta prim ministru, însă Ministerul Finanţelor nu a reuşit să stabilească, în 2015, noul mod de calcul al redevenţelor.