MENIU

Un nou incendiu la un spital din România. Trei bolnavi au fost evacuați

foto: captură Realitatea Plus

Un incendiu s-a produs, duminică, în una din băile spitalului CFR din Cluj, care deservea mai multe saloane. Din fericire, toate persoanele au fost evacuate la timp și nimeni nu a fost rănit. Spitalul a fost amendat pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.

Din primele informații, incendiul a pornit de la un scurtcircuit la instalația electrică. Pompierii au reușit să stingă focul rapid, iar saloanele din zonă au fost eliberate pentru a aerisi încăperea. 

Incendiul s-a produs pe Secţia Interne, unde erau 11 persoane, atât pacienți, cât și cadre medicale. 

”Incendiul s-a manifestat în toaleta de la etajul 1 al secției de Boli Interne. A ars un corp de iluminat cu tuburi fluorescente. La sosirea pompierilor militari, incendiul era stins. S-a acționat pentru asigurarea măsurilor suplimentare privind prevenirea reaprinderii și evacuarea fumului. A fost inundat cu fum etajul 1 al copului Interne al spitalului. Trei pacienți au fost evacuați, iar alți pacienți au fost relocați în saloane.

În urma ultimului control executat de către I.S.U. Cluj, la data de 21.11.2020, la Spitalul Clinic C. F. Cluj-Napoca, s-a constatat faptul că, deși au fost emise două avize de securitate la incendiu, în 2009 - Aviz pentru modernizarea secției ORL și Oftamologie - extindere în regim D+P+M, recompartimentări, reorganizări, și în 2015 - Aviz pentru modernizare bloc operator și secție ATI în secția Chirurgie, până în momentul actual nu s-a solicitat și obținut autorizația de securitate la incendiu aferente celor două avize. În urma celor constatate, s-a aplicat sancțiunea contravențională de 50.000 lei.

La nivelul Spitalului Clinic C.F. Cluj-Napoca, în urma controlului, a fost întocmit un plan propriu de măsuri care cuprindea și obținerea autorizației de securitate la incendiu. Până în momentul de față, nu s-a depus solicitare la ISU Cluj în acest sens", a transmis Inpectoratul pentru Situații de Urgență, citat de realitateadecluj.net