MENIU

Un medic a fost dat afară, iar altul s-a ales cu 10% tăiere salarială, după ce un bătrân din Târgu Jiu a murit plimbat între spitale

Bărbatul a fost plimbat timp de 7 ore cu ambulanța

Un medic de la UPU-SMURD Târgu Jiu a fost dat afară, iar altul sancționat cu o reducere de 10% din salariu, după ce un bătrân de 78 de ani a murit în ambulanță, fiind plimbat între spitale, pentru că medicii au refuzat să-l consulte.

Ținând cont de concluziile cuprinse în raportul de cercetare disciplinară, managerul UPU SMURD a decis aplicarea următoarelor sancțiuni:


• Desfacerea disciplinară a Contractului individual de muncă, potrivit prevederilor art 248, alin (1), lit. e din Legea 53/2003- Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, pentru medicul din UPU SMURD 
• Reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni, potrivit prevederilor art 248, alin (1), lit. d din Legea 53/2003-Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, pentru medicul din Secția Medicină Internă II (medic de gardă la producerea evenimentului)

Dispoziția de sancționare disciplinară a fost transmisă medicului în data de 28 noiembrie, se apată într-un comuniccta, în care se mai precizează că medicul nu este la prima abatere, fiind sancționată disciplinar cu „reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%” și în luna mai a acestui an.

La începutul lunii noiembrie un incident grav petrecut la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a stârnit indignare publică și a declanșat o anchetă internă. Un bărbat de 78 de ani din localitatea Slivilești, județul Gorj, a murit după ce ar fi fost transportat cu ambulanța, timp de aproximativ șapte ore, între clădirile spitalului aflate la distanță unele de altele.

Un pacient a murit în curtea spitalului din Târgu Jiu, după 7 ore de transferuri între secții

Mai multe articole despre:
batran mort tg jiu spitale amenda medici