MENIU

Un londonez a aflat, întâmplător, că are în bucătăre o comoară de 1,4 milioane de euro

Tabloul "Arab in Black" realizat de pictoriţa sud-africană Irma Stern, estimat la 1,4 milioane de euro, care a fost donat în anii '50 pentru a finanţa apărarea în justiţie a lui Nelson Mandela, a fost descoperit din întâmplare în bucătăria unui apartament din Londra, informează theguardian.com.

Tabloul, pictat în 1939 de Irma Stern - considerată cel mai valoros artist plastic din Africa de Sud, ale cărei opere de artă au fost vândute cu preţuri tot mai mari la licitaţiile din ultimii ani -, a fost recunoscut de Hannah O'Leary, o expertă în artă sud-africană.

La sfârşitul anilor 1950, tabloul a fost donat de colecţionara Betty Suzman - cumnata activistei antiapartheid Janet Suzman - la o licitaţie de caritate organizată pentru a strânge fonduri pentru apărarea în justiţie a lui Nelson Mandela şi a altor membri ai Congresului Naţional African, precum Walter Sisulu şi Oliver Tambo, judecaţi pentru înaltă trădare şi care riscau condamnarea la moarte. În 1961, cazul a fost respins, după un proces care a durat cinci ani, însă, după alţi trei ani, Mandela, Sisulu şi alţi activişti sud-africani au fost din nou arestaţi şi condamnaţi pentru trădare. Nelson Mandela a fost eliberat în 1990 şi a devenit apoi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.

Irma Stern, care s-a născut în 1894, în regiunea Transvaal din Africa de Sud, din părinţi germani de origine evreiască, a locuit în Zanzibar în anii '30 şi '40. Părinţii actualului proprietar al tabloului "Arab in Black" s-au mutat în Marea Britanie în anii '70, luând cu ei această pictură.

Tabloul va fi pus în vânzare la o licitaţie dedicată artei sud-africane ce va fi organizată de casa Bonham la Londra pe 9 septembrie.


Mai multe articole despre:
null