MENIU

Un șef nu este neapărat și lider. Care sunt diferențele

Un șef nu este neapărat și lider. Care sunt diferențele

Se știe că nu orice șef este și un bun lider, dar în același timp este cunoscut faptul că nu orice lider poate avea aptitudine de șef. Dar v-ați întrebat care sunt cu adevărat diferențele dintre cele două modele?

Câteva lămuriri necesare ni le aduc cei de la business2comunity.

Mai toată lumea are un șef. Și acest șefi are la rândul său alți șefi. Chiar și antreprenorii de top sau cei în poziții de conducere au de dat socoteala acționarilor. În societatea de astăzi, condusă de competivitate și dorința de a face profit, șeful a încetat să mai fie un lider și s-a transformat într-un superior ierarhic care dă ordine și așteaptă să fie îndeplinite fără întrebări. Un astfel de comportament generează, de cele mai multe ori, un business în care angajații sunt mereu nemulțumiți și nu prea sunt motivați să lucreze pentru binele companiei. În aceaste situații, șefii sunt nici mai mult nici mai puțin decât niște conducători de galere conduse de sclavi. Pe de altă parte, un lider este un exemplu pentru ceilalti, inclusiv pentru subordonații săi. El conduce prin exemplu personal.

Citește mai multe pe cariereonline.ro

Mai multe articole despre:
lider carieră şef