MENIU

Un bărbat din Vrancea și-a electrocutat soția, ore în șir, cu un cablu, apoi a băut erbicid. În trecut, a lăsat însărcinată o fată de 13 ani

Un vrâncean de 72 de ani, fost pădurar, a fost arestat preventiv, sub acuzația de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, precum și lipsire de libertate.

Victima acestuia este chiar soția sa, cu care se află în proces de divorț, pe care inculpatul este acuzat că a electrocutat-o ore în șir cu un cablu, ținând-o imobilizată în propria locuință. 

Fapta a fost comisă în noaptea de 17 iulie, chiar victima fiind cea care a cerut ajutorul oamenilor legii, într-un moment în care soțul său ieșise în curte să bea apă. 

Din ce s-a stabilit până în acest moment, bărbatul a pătruns în camera soţiei sale în timp ce aceasta dormea şi a introdus un cablu electric în priză, iar capetele neizolate i le-a aplicat acesteia pe corp. Ulterior, în încercarea de a scăpa de consecințe, bărbatul a băut erbicid, fiind internat câteva zile la Secția de psihiatrie, scrie monitoruldevrancea.ro.

Între timp, ancheta a continuat, iar luni, după ce bărbatul a fost externat, procurorii au luat decizia de a solicita arestarea preventivă, admisă de instanță. Din primele informații, vrânceanul are o condamnare mai veche, pentru act sexual cu un minor, victima acestuia fiind o fată de 13 ani care, la acel moment, a rămas însărcinată. 

La audieri, bărbatul a recunoscut fapta, motivând că și-a pierdut cumpătul într-un moment de furie deoarece fosta sa soție îl evacuase din locuință.

De altfel, în timpul cât inculpatul era la psihiatrie, femeia a obținut în instanță și un ordin de protecție, la solicitarea procurorilor.