MENIU

Un bărbat din Olt a găsit o brățară, iar polițiștii au confiscat-o imediat. Cum a fost posibil

Oamenii legii din Olt au ridicat de la un bărbat o brățară de aur de 24 de KArate, de 108 grame. Bijuteria are însemne specifice perioadei dacice și ar putea face din Patrimonul Național Cultural al României.

În urma examinării brăţării, s-a stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de Karate, cântăreşte 108 grame, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice, scrie Observator.tv.

Întrucât brăţara ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care urmează să se pronunţe asupra veridicităţii acesteia.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 42 din 2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.

Mai multe articole despre:
istorie aur brăţară karate brăţară dacică