MENIU

Un bărbat de 66 de ani a fost găsit plin de răni. Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat

Autoritățile din județul Caraș-Severin au demarat o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost descoperit în stare gravă, prezentând numeroase urme de violență pe corp. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul de urgență 112.

Ce au transmis oamenii legii?

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Oravița s-au deplasat de urgență la locația indicată, unde au găsit victima cu multiple leziuni corporale, unele dintre acestea fiind compatibile cu folosirea unui obiect tăietor. Din cauza gravității rănilor, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, până în acest moment nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care s-au produs vătămările și nici dacă este vorba despre un incident accidental sau o agresiune.

Cercetările sunt în desfășurare și sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Oamenii legii încearcă să stabilească toate cauzele și circumstanțele care au dus la producerea acestui eveniment.

 

 

Mai multe articole despre:
caras severin barbat ranit barbat plin de rani