Un avion de luptă CF-18 Hornet a aterizat pe Aeroportul Militar Bacău
Este vorba despre o aeronavă militară de luptă de tip CF-18 Hornet a Forțelor Regale Aeriene ale Canadei, care participă la un exercițiu militar NATO în România.
Este vorba despre o aeronavă militară de luptă de tip CF-18 Hornet a Forțelor Regale Aeriene ale Canadei, care participă la un exercițiu militar NATO în România și care a făcut o escală în Bacău, scrie ziaruldebacau.ro.
"Avionul canadian face parte din cele șase de acest tip, împreună cu personal navigant și tehnic, care participă de săptămâna trecută la exerciții și activități de pregătire în comun cu militarii români și care sunt staționate la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii. Ei efectuează exerciții pe tot teritoriul României, iar escala de pe Aeroportul Bacău nu are nimic neobișnuit. Poate fi vorba și de o realimentare cu combustibil", a declarat ofițerul cu relații publice de la Ministerul Apărării Naționale.
Canada anunța încă de pe 29 aprilie că șase avioane CF-18 ale aviației sale vor fi trimise pentru a susține operațiunile NATO din Europa de Est și vor fi staționate în România.
"Ca răspuns la cererea NATO de a sprijini securitatea noastră colectivă și de a demonstra solidaritatea noastră cu poporul din Ucraina, vom desfășura șase avioane CF-18 în Europa. Aceste avioane de vânătoare și personalul de susținere se deplasează în România pentru a realiza activități de antrenament în sprijinul măsurilor imediate luate pentru a asigura populațiile vizate de repercusiunile crizei din Ucraina", a spus ministrul canadian al Apărării, Rob Nicholson.