Un adolescent în vârstă de 14 ani a sfârșit tragic după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un minor în vârstă de 14 ani a decedat, duminică după-amiază, după ce tractorul în care se afla ca pasager s-a răsturnat pe un drum de țară din comuna Fărcaș, după ce șoferul, un bărbat de 46 de ani, a pierdut controlul volanului, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj.
"În după-amiaza zilei de 13 iulie a.c., în jurul orei 17.10, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că în comuna Fărcaș a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova și Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Melinești, în timp ce conducea un tractor cu semiremorcă pe un drum de exploatare din comuna Fărcaș, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. În urma evenimentului, din nefericire, un minor în vârstă de 14 ani, din comuna Melinești, pasager în tractor, a decedat", precizează informarea transmisă de IPJ Dolj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal penru infracțiunea de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și urmând a fi dispuse măsuri legale, mai menționează sursa citată.