MENIU

A murit Regele Mihai. O dragoste de 68 ani. Ultima fotografie cu Regina Ana şi Regele Mihai împreună

Ultima fotografie cu Regina Ana şi Regele Mihai împreună. O dragoste de 68 de ani

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.Ultima fotografie cu Regina Ana a fost dată publicităţii de Casa Regală în ianuarie 2016. Fotografiile îi surprind pe cei doi la fel de îndrăgostiți și grijulii, în confortul reședinței lor din Elveția.

Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este 'în stare de suferință', alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.

Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au ajuns pe 5 noiembrie în Elveția, după ce starea generală a fostului suveran se agravase și prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

Regele Mihai a împlinit 96 de ani pe 25 octombrie.

Principesa Margareta și Principele Radu s-au aflat, în perioada 20-25 ianuarie 2016, în vizită în Elveția, la reşedinţa Regelui Mihai și a Reginei Ana, potrivit romaniaregala.ro. Cu această ocazie, Casa Regală a făcut publice o serie de fotografii cu Regina Ana, Regele Mihai şi membri Casei Regale.

GALERIE FOTO. Cum arăta Regina Ana când era tânără. Poze de la nunta cu Regele Mihai

În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg ăi Germania, până la sfârșitul ostilităților. A primit "Crucea de Razboi" a Franței.

Au sărbătorit Nunta de Diamant și Nunta de Safir

La 10 iunie 2008, la București și la Castelul Peleș, a fost sărbătorită Nunta de Diamant, la 60 de ani de la căsătorie. A fost atunci primul jubileu regal desfășurat cu zeci de invitați din străinătate, omagiat de mii de români și privit la televizor de sute de mii de concetățeni.

La 10 iunie 2013, Majestățile Lor au celebrat, într-un cadru privat, Nunta de Safir, adică 65 de ani de căsătorie. Regele și Regina sunt cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

 

 

Mai multe articole despre:
regele Mihai