MENIU

Ucraina insistă cu Bîstroe "ca posibilă rută alternativă” pentru exporturile sale de cereale. Ce spune vicepremierul Kubrakov despre lucrările de dragare la canal

Canalul Bîstroe / Foto: Inquam Photos

Kievul spune că porturile sale dunărene sunt esențiale pentru exporturile de produse agricole, în condițiile în care prelungirea acordului internaţional privind exportul de cereale ucrainene prin intermediul porturilor de la Marea Neagră se află în stand by. Vicepremierul Oleksandr Kubrakov susține, astfel, că țara sa "analizează canalul Bâstroe drept o posibilă rută alternativă pentru exporturile de produse agricole".

Trei porturi ucrainene de la Marea Neagră - care iniţial au fost supuse unei blocade ca urmare a invaziei declanşate de Rusia anul trecut - au început în luna iulie 2022 să exporte cereale conform acordului asupra "Iniţiativei privind cerealele de la Marea Neagră" între Naţiunile Unite, Ucraina, Rusia şi Turcia, valabil pentru o perioadă de 120 de zile. Acordul a fost reînnoit până în prezent de două ori, respectiv în noiembrie 2022 pentru 120 de zile, precum şi în martie 2023 pentru 60 de zile, relatează Reuters preluat de Agerpres.

Rusia nu a dat semne până acum că ar avea de gând să prelungească acordul. Kremlinul ar putea avea în minte un "schimb", respectiv ca puterile occidentale să ridice, la rândul lor, restricţiile cu privire la plăţi, servicii de logistică şi de asigurări, care afectează exporturile de produse agricole ruseşti.

În condiţiile în care s-au înmulţit îngrijorările Ucrainei cu privire la viitorul acordului internaţional, Oleksandr Kubrakov, a precizat că aşa-numitul "Danube Cluster" oferă o rută alternativă viabilă pentru exportul de produse agricole.

"Fără îndoială, Danube Cluster a devenit un element vital pentru securitatea alimentară mondială în contextul operaţiunilor limitate ale porturilor din Marea Neagră", a scris, vineri, oficialul de la Kiev pe pagina sa de Facebook.

De la debutul invaziei ruseşti, în luna februarie a anului trecut, şi până în prezent, Ucraina şi-a majorat exporturile prin cele trei porturi ale sale de la Dunăre până la 1,5 milioane de tone de cereale pe lună.

În paralel, Ucraina a adâncit Canalul Bâstroe în ideea de a creşte exporturile de produse alimentare prin porturile sale la Dunăre şi speră că un canal mai adânc îi va permite să exporte o cantitate suplimentară de 500.000 de tone de cereale pe lună.

Potrivit lui Kubrakov lucrările de dragare efectuate la Canalul Bâstroe permit ca acesta să fie "operaţional", iar Ucraina "analizează canalul Bâstroe drept o posibilă rută alternativă pentru exporturile de produse agricole".

De asemenea, Ucraina este îngrijorată cu privire la interdicţiile de import introduse de mai multe state din Europa Centrală şi de Est, care se tem că livrările de produse alimentare ucrainene ar putea avea efecte negative asupra fermierilor lor, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
ucraina export cereale canalul bistroe bistroe