MENIU

TWITTER A BLOCAT site-uri antiislamiste, la cererea Pakistanului

TWITTER A BLOCAT site-uri antiislamiste, la cererea Pakistanului

Platforma de microblogging Twitter a blocat pentru prima dată, vineri, în Pakistan, conţinuturi web care aduc atingere imaginii profetului islamic Mohamed, la cererea autorităţilor din această ţară, informează AFP.

Pakistanul a blocat pentru scurtă vreme platforma Twitter în mai 2012, din cauza difuzării unor conţinuturi considerate blasfemii despre un controversat concurs de caricaturi ale profetului Mahomed.

Acest stat, care îşi spune "ţara celor puri", a cerut de asemenea platformei Facebook să retragă conţinuturile ce lezează "sentimentele musulmanilor", iar compania americană a respectat această cerere.

Câteva luni mai târziu, Pakistanul a interzis site-ul YouTube după difuzarea filmului antiislam "Inocenţa musulmanilor".

Retragerea unor conţinuturi de pe Twitter la cererea Pakistanului reprezintă o premieră pentru acest site şi a permis blocarea unor link-uri pentru adulţi şi a acelora care au legătură cu ediţia anuală a unui concurs de caricaturi ale lui Mahomed.

Din 5 până pe 14 mai, Autoritatea pakistaneză pentru telecomunicaţii (PTA) a cerut de cinci ori platformei Twitter să blocheze accesul la tweet-uri "blasfemii" şi la site-urile unor staruri porno precum Belle Knox.

Aceste date au fost date publicităţii de către Chiling effects Clearinghouse, un parteneriat între marile universităţi americane şi Twitter, care vizează tocmai publicarea acestor cereri de blocare a unor conţinuturi.

În Pakistan, controlarea internetului şi chestiunile care au legătură cu blasfemia reprezintă subiecte care generează reacţii puternice.

Legea referitoare la blasfemie, aflată în prezent în centrul unor dezbateri aprinse în care sunt implicate autorităţile şi posturile de televiziune, prevede inclusiv pedeapsa cu moartea pentru persoanele care îl denigrează pe Mahomed.

În paralel, asociaţiile care militează pentru un acces liber la internet critică secretul care înconjoară "Comitetul interministerial de evaluare a site-urilor", organismul misterios care dictează PTA conţinuturile care trebuie eliminate de pe internet.

La începutul lunii mai, Parlamentul pakistanez a votat în unanimitate în favoarea ridicării interdicţiei ce viza site-ul YouTube, însă acest site de partajare de fişiere video este în continuare blocat.

Mai multe articole despre:
site Pakistan blocat Twitter antiislamiste