MENIU

Tudose: Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relațiile diplomatice

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că nu crede că Ungaria va strica relațiile diplomatice cu țara noastră, în contextul în care autoritățile țării vecine au declarat că nu vor mai susține România în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

"Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relațiile diplomatice cu noi și interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, și domniile lor au aici. Nu cred că vom ajunge acolo", a spus premierul, citat de Agerpres.

Întrebat de conflictul "alimentat" de Budapesta, Mihai Tudose a replicat: "Cred că îl alimentăm și noi discutând despre așa ceva. E vorba aia, cu băgatul bățului prin gard. Ei ne-au spus ceva, noi ne ducem un pic mai sus, ei vin mai peste, noi mai spunem ceva, ca ei să poată să iasă să apere cei 2 milioane de cetățeni care nu știu ce le facem noi. Nu le facem nimic. Știți foarte bine, au toate drepturile posibile".

Șeful Guvernului a adăugat că întreaga situație tensionată diplomatic este rezultatul unei interpretări greșite. "Eu nu cred că statul ungar va juca la un asemenea nivel și cred că de fapt este o interpretare un pic eronată", a spus Tudose. El a apreciat că respectiva situație care a dus la reacția Ungariei este "o problemă și în justiție, și o greșeală de comunicare și o greșeală de abordare a Consiliului Local".

Guvernul Ungariei şi-a retras sprijinul pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi l-a convocat pe ambasadorul român la Budapesta.  

"Ungaria consideră decizia României un atac la adresa Bisericii Catolice"

Într-un comunicat, Guvernul ungar anunţă că a luat această decizie după suspendarea activităţii unui liceu catolic la Târgu Mureş. 

"Ungaria consideră decizia României un atac la adresa Bisericii Catolice, a minorităţii ungare, la adresa copiilor şi familiilor afectate. E un pas neprietenos şi foarte grav al României“, a declarat Levente Magyar, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe. Secretarul de stat  a declarat că decizia de a suspenda funcţionarea liceului nu a fost menţionată înainte de vizita ministrului de Externe al Ungariei în România. El e de părere că vor fi afectate sute de familii maghiare, menţionând că „e trist că acest lucru se întâmplă înainte de începerea şcolii".

Oficialul a cerut României să rezolve în cel mai scurt timp posibil problema învăţământului şcolar în limba  aghiară în Târgu Mureş.