MENIU

Tudor Chirilă intervine în scandalul momentului. Cofondatoarele asociației Dăruiește Viață se sfâșie între ele

Tudor Chirilă le-a transmis celor două cofondatoare Dăruiește Viață că nu trebuie să uite de proiectul la care au lucrat

Tudor Chirilă întervine în scandalul momentului dintre cofondatoarele asociației „Dăruiește Viață. Totul vine după ultimul mesaj postat de Carmen Uscatu pe pagina sa de Facebook în care a acuzat-o pe Oana Gheorghiu de incompatibilitatea de roluri. Artistul îndeamnă la pace și spune că asociația nu ar fi funcționat fără una dintre ele. Oana Gheorghiu contrzice acuzațiile cofondatoarei sale și a declarat că speră să nu fie dată afară din asociație. Între timp, jurnaliștii Realitatea PLUS au cerut și un punct de vedere de la purtătoare de cuvânt a Guvernului care a transmis că vicepremierul nu este într-o stare de incompatibilitate, iar calitatea sa de membru într-un ONG nu afectează funcția pe care o deține. 

Tudor Chirilă a ținut să le transmită celor două că nu trebuie să uite de proiectul la care au lucrat și nici responsabilitatea pe care și-au asumat-o față de cei care au donat bani.

„Plecarea Oanei din fundație, renunțarea la calitatea de membru fondator echivalează cu a lăsa acest copil frumos orfan de unul dintre părinți.” a scris Tudor Chirilă, într-un mesaj.

Acesta a postat și o listă cu mai multe nume de politicieni care au avut, în același timp, funcții în politică, dar și calitate de membrii fondatori ai unor asociații.

Totul vine după ultimul mesaj postat de Carmen Uscatu pe pagina sa de Facebook.

„Acum suntem o organizație non-guvernamentală confruntată cu o situație fără precedent în România: o incompatibilitate de roluri pe care Oana le indeplineste simultan, ca membru în organizația non-guvernamentală Dăruieste Viață și membru în Guvernul Romaniei. Despre acest adevăr am vorbit transparent în ultimele zile, înfruntând ostilitatea din jurul nostru”, a spus Uscatu.

„Ne scriu sponsorii ne suna pt ca nu si doresc ca ei sa fie vreodata susceptibili de a influenta politicile guvernului printr o sponsorizare in daruieste viata”

După atacul fostei sale asociate, Oana Gheorghiu a ieșit și cu o reacție tăioasă.

„M-am autosuspendat din funcția executivă și din Consiliul Director al Asociației Dăruiește Viață înainte de preluarea funcției de viceprim-ministru. (...) Prin urmare, nu există nicio incompatibilitate legală, iar statutul meu este 100% conform legii. (...) Sunt surprinsă de declarațiile lui Carmen Uscatu și sper că este vorba despre o neînțelegere”, a transmis Oana Gheorghiu.

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu s-au cunoscut în urmă cu 23 de ani când erau colege la o firmă de marketing. Mai mult, în acea perioadă locuiau în același bloc și își plimbau copiii în parcul din apropiere. Din 2009 au și devenit partenere în acțiuni de voluntariat la Dăruiește Viață, ONG pe care l-au înființat împreună.
Mai multe articole despre: