MENIU

Trump, față în față cu Putin, la summitul G20

Donald Trump și Vladimir Putin vor fi față în față, la summitul G20 din Japonia. Greii planetei vor discuta timp de o oră, în principal despre soluționarea crizelor internațioanale, a anunțat administrația de la Kremlin.

Este prima întâlnire oficială dintre cei doi din acest an. Înainte de a lua avionul spre Osaka, Trump a fost întrebat dacă-i va spune lui Putin să nu se mai amestece în alegerile americane.

Liderul de la Casa Albă a fost cât se poate de nepoliticos.

"Voi avea o discuție foarte bună (n.red. cu Vladimir Putin). Ce îi voi spune nu e treaba voastră. Mai departe!", le-a spus Trump jurnaliștilor.

Președinții Vladimir Putin și Donald Trump vor avea sâmbătă, 29 iunie, în marginea summitului G20 de la Osaka, din Japonia, prima lor întâlnire bilaterală după aproape un an, pe fondul degradăii relațiilor bilaterale la un nivel fără precedent în perioada post-Război Rece.

Confirmând întâlnirea, anunțată anterior de Casa Albă, asistentul liderului rus, Iuri Uşakov, a precizat că ea va începe în jurul orei 14, ora locală, 8 dimineața la București, și va dura aproximativ două ore. Întâlnirea nu va fi un summit în formulă completă și nu are o agendă fixă, subiectele urmând să fie stabilite de către cei doi lideri.

Iuri Ușakov a menționat între acesta starea relațiilor ruso-americane, problemele stabilității strategice, problemă iraniană, criza din Venezuela, Siria, Afganistanul, Ucraina. El a reafirmat cu această ocazie îngrijorările Rusiei legate de decizia Statelor Unite a se retrage din tratatul cu Moscova privind lichidarea forțelor nucleare intermediare și viitorul incert al tratatului START privind reducerea armelor nucleare ofensive.

Mai multe articole despre:
G20